Alexander Lukașenko, președintele Belarusului, a declarat că aproape o treime din efectivele armatei bieloruse sunt staționate pe granița cu Ucraina. Oficialul nu a specificat exact despre câți militari este vorba și nici nu a prezentat vreo dovadă ale mișcărilor de trupe. Potrivit Institutului Internațional pentru Studii Strategice, armata avea, în 2022, 48 de mii de militari și 12 mii de trupe de frontieră.

Acesta a pretins că a răspuns ”politicii agresive a Ucrainei”, care, afirmă el, între sfârșitul lui iunie și începutul lui iulie, când Belarus făcea pregătiri pentru parada militară de Ziua Independenței, a adus la frontieră circa 120 de mii de militari: “Ucrainenii au crezut că Putin va ataca din nou de pe teritoriul Belarus”, a susținut el în timpul unui interviu pentru o televiziune rusă de stat.

Serviciul de Grăniceri al Ucrainei a răspuns că afirmațiile președintelui nu corespund realității și că, prin declarațiile sale, președintele bielorus caută să escaladeze situația din regiune, “făcând pe plac părții teroriste”, cu referire la Rusia: “În prezent, nu observăm o creștere a echipamentului sau a personalului unităților belaruse din apropierea graniței noastre”.

Declarația lui Lukașenko are loc la aproape două săptămâni după ce Armata Ucraineană a intrat în regiunea rusă Kursk, situată tot lângă frontieră. În februarie 2022, Belarus a permis Armatei Ruse să-i folosească teritoriul pentru a invada Ucraina din nord.

Surse alternative: Reuters, Interfax.ru, Pravda.ua

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday