Pacientul implicat într-unul din cele două studii este un bărbat care suferă de scleroză laterală amiotrofică (SLA), o boală care duce la degradarea celulelor nervoase din măduva spinării și creier. 

Cercetătorii i-au implantat patru rețele de microelectrozi care au înregistrat activitatea neuronală asociată cu limbajul și vorbirea. Softul de decodare a semnalelor a reținut cuvintele pe care acesta a fost capabil să le rostească, iar o recalibrare a fost realizată online. Aceasta este o reușită care nu a mai avut loc până acum, a transmis Edward Chang, neurochirurg de la Universitatea din California.

Cuvintele decodate de dispozitiv sunt afișate pe un ecran, iar apoi sunt reproduse cu ajutorul unui soft de tip text-to-speech, cu o voce apropiată de cea a pacientului, dinainte ca acesta să dezvolte problema de sănătate. În 16 ore de utilizare, implantul a permis o rată de vorbire de 32 de cuvinte pe minut, față de doar șapte cuvinte câte era capabil să rostească bărbatul înainte. 

De asemenea, dispozitivul a reprodus greșit doar 2,5% din cuvinte. Spre comparație, aplicațiile de text-to-speech de pe telefoane dau eroare în 5% din cazurile în care transcriu cuvinte, iar oamenii obișnuiți greșesc în 1-2% din situațiile în care citesc un text cu voce tare, conform parametrilor descriși de echipa de la Blackrock Neurotech.

Într-un studiu similar, a fost implicată o femeie, tot cu SLA – cunoscută și ca boala Lou Gehrig. În ultimii șapte ani, ea a comunicat cu ajutorul unei neuroproteze mai puțin avansată, care funcționa pe bază de click-uri. În timp, dispozitivul nu a avut defecțiuni tehnice, dar agravarea bolii l-a făcut ineficient.

Rezultatele celor două cercetări au fost publicate în revista New England Journal of Medicine și oferă ”noi dovezi convingătoare ale progresului rapid în aplicații practice și viabile din punct de vedere clinic” ale dispozitivelor de acest fel, care ajută la restabilirea comunicării după paralizie, conform lui Edward Chang. 

 

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday