Vladimir Putin, președintele Federației Ruse, a convocat o reuniune cu oficialii din cadrul Ministerului Apărării, Armatei și serviciilor de urgență, pe tema operațiunilor Armatei Ucrainene în regiunile rusești de graniță. Întâlnirea este difuzată de televiziunea publică.
Liderul de la Kremlin a pretins că “pierderile au crescut dramatic pentru Ucraina, în special printre cele mai capabile unități pe care le-a trimis în țara noastră” și a amenințat că statul vecin “va primi, fără îndoială, un răspuns pe măsură și nu există nicio îndoială că nu ne vom atinge toate obiectivele. Trebuie să dăm afară inamicul de pe teritoriul nostru și să asigurăm o acoperire fiabilă a frontierei”.
Mai departe, președintele a mai spus că autoritățile vor furniza un bilanț al bombardamentelor asupra regiunilor rusești de lângă Ucraina, dar că acum, autoritățile au prioritatea de a opri atacurile. El a cerut Serviciului de Securitate (FSB) și Gărzii Naționale să aplice un regim de acțiune antiteroristă în regiunea Kursk, “pentru a face față în mod eficient grupurilor de sabotaj ale Armatei Ucrainene”, conform declarației citate de agenția rusă de presă TASS.
Potrivit lui, scopul principal al atacului asupra Kursk a fost de a opri ofensiva militară a Rusiei în Donbas și de a îmbunătăți poziția de negociere a Ucrainei, la viitoarele discuții pentru pace, dar “este inutil să ai astfel de contacte cu un guvern care atacă civilii”, ultima parte fiind recunoscută public de către unul din consilierii lui Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei.
Surse: BBC, TASS
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.