Aisbergul este cunoscut ca A23a și are o suprafață de circa 3.800 de kilometri pătrați, de peste trei ori mai mare decât cea a New Yorkului. În urmă cu mai multe luni, oamenii de știință se așteptau ca acesta să plutească în derivă către ape mai calde și să înceapă să se topească, însă din observațiile recente au determinat că blocul uriaș de gheață este prins într-un vortex, în care ar putea rămâne în următorii ani.  

A23a a găzduit, cândva, o stație de cercetare a URSS și s-a desprins de coasta Antarcticii în 1986. La finalul anului trecut, a început să se deplaseze, sub acțiunea curenților și a vântului, a ieșit din Marea Weddel și a ajuns în Oceanul Antarctic.

În aprilie, a fost prins într-un curent oceanic puternic care ar fi trebuit să îl direcționeze către Atlanticul de Sud, unde ar fi trebuit să se topească. În mod neașteptat, au atras atenția cercetătorii, acesta a fost prins într-un vortex provocat de Pirie Bank, care este o denivelare pe fundul oceanului.

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday