În ciuda pierderilor foarte mari suferite de forțele ruse (peste o mie de oameni pe zi, potrivit Comandamentului Ucrainean) acestea continuă un avans lent în Donbas, spre orașul Pokrovsk și în jurul localității Ceasiv Yar, punct critic pentru apărarea ucraineană.

Sosirea aeronavelor F-16, capabile să lanseze în mod eficient o varietate mai mare de rachete, mai ales aeriene (AIM-120, cu o rază de peste 120 km), poate aduce unele schimbări pe linia frontului, bombardată până acum de la distanță de avioanele rusești. Acestea folosesc bombe cu planare, evitând să intre în raza antiaerienei ucrainene, care este oricum insuficientă pentru front, fiind dispusă mai ales pentru apărarea Kievului și a marilor orașe.

Situația este oarecum similară și în cazul aeronavelor F-16, arată ISW în analiza sa zilnică, pentru că Ucraina trebuie mai întâi să distrugă antiaeriana rusească, pentru ca avioanele de producție americană să poată ține la distanță de front aeronavele rusești.

The Economist a raportat ieri că Ucraina a primit până acum 10 dintre cele 79 de avioane promise și că forțele ucrainene ar trebui să poată pilota 20 de avioane F-16 până la sfârșitul anului 2024. ISW arată că “Ucraina va avea nevoie de un număr substanțial de avioane F-16 pentru a le putea integra eficieint ​în umbrela sa de apărare aeriană. De asemenea, Ucraina va trebui să continue eforturile de a distruge apărarea aeriană rusească din spatele frontului cu arme cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident pentru a putea utiliza avioanele F-16”.

Tot ISW mai arată că bloggeri militari ruși încercă să minimalizeze potențialul efect al intrării în luptă a aeronavelor americane, susținând acum că mass-mediile occidentale și ucrainene “exagerează importanța acestora pentru a distrage atenția de la eșecurile ucrainenilor pe câmpul de luptă“. ISW observă că aceasta este o schimbare a direcției de comunicare, propaganda Kremlinului arătând anterior că livrarea aeronavelor F-16 ar fi o linie roșie care ar forța Rusia să escaladeze. “Rusia a dovedit în mod repetat, totuși, că invocarea presupuselor linii roșii este o tehnică de control reflexiv menită să forțeze Occidentul să se auto-descurajeze împotriva acordării ajutorului militar pentru Ucraina”, mai arată ISW.

Sursă: ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday