La Rotherham, South Yorkshire, mulțimea furioasă formată din sute de persoane a luat cu asalt hotelul Holiday Inn Express, despre care se crede că găzduiește solicitanți de azil, dar această informație nu a fost confirmată de autorități. Un grup mare de persoane a reușit să intre în hotel, după ce o ușă de sticlă a fost spartă, și a încercat să incendieze clădirea. La fața locului au loc lupte între poliție și manifestanți.

Peste 147 de persoane au fost arestate în toată țara, iar acest număr este de așteptat să crească în orele următoare, a transmis șeful poliției, care a spus că revoltele sunt produse de dezinformarea de pe rețelele de socializare, iar rezultatul este “o violență îngrozitoare”.

BBC relatează că mulțimi de oameni s-au adunat azi și la Bolton, Hull, Southport, Middlesbrough și în alte părți ale Marii Britanii. În Middlesbrough, manifestanții au aruncat cu sticle și cutii de bere în ofițerii de poliție și au vandalizat magazinele cu obloanele închise. Mașini și case de pe străzile din jurul centrului orașului au fost, de asemenea, vizate de violențe.

Două grupuri de protestatari (extremiștii de dreapta și contramanifestanții) s-au ciocnit la Bolton. La o jumătate de oră de la începutul pașnic al protestului, aproximativ 250-300 de persoane, majoritatea cu fețele acoperite de cagule, s-au ciocnit cu polițiștii în centrul orașului.  Peste 300 de oameni s-au strâns și la Middlesbrough, au distrus taxiuri și au vandalizat magazine, după care s-au luat la bătaie cu polițiștii.

Premierul Keir Starmer condamnă “huliganismul de extremă dreaptă” care a scos oamenii pe străzile din Marea Britanie și spune că cei implicați “vor regreta”. Adresându-se națiunii, Starmer a spus că cei implicați în tulburările de astăzi și din ultimele zile “vor regreta și se vor confrunta cu întreaga forță a legii”.

Revoltele au izbucnit după ce trei fetițe au fost înjunghiate de către un tânăr de 17 ani, luni, la Southport. Ulterior, pe rețelele de socializare au fost răspândite informații false despre trecutul și religia autorului crimei, un adolescent în vârstă de 17 ani, stârnind furia extremiștilor din toată țara.

Surse: BBC, Sky News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday