Persoanele în cauză sunt o femeie și un bărbat, care au petrecut ani de zile în Slovenia, sub identități false. Artem Dultsev și Anna Dultseva s-au dat drept un cuplu argentinian și au folosit numele false Ludwig Gisch și Maria Mayer pentru a-și efectua activitatea de spionaj. Cei doi vorbeau spaniolă cu copiii lor, ea deținea o galerie de artă online, iar el avea o afacere în domeniul IT. Aceasta era, însă doar o acoperire, cei doi lucrând în realitate pentru Serviciile secrete ruse.

Cei doi au fost arestați la sfârșitul anului 2022, iar acum ambii au pledat vinovați pentru acuzațiile de spionaj și falsificare de documente, a precizat instanța regională din Ljubljana într-o declarație. Instanța i-a condamnat la o pedeapsă de peste un an și jumătate de închisoare și a dispus expulzarea lor din țară. De asemenea, li s-a interzis să revină în Slovenia pentru o perioadă de cinci ani.

Decizia celor doi de a-și recunoaște vina, scrie The Guardian, este posibil să aibă legătură cu informațiile conform cărora se pregătește un schimb de prizonieri între Rusia și statele occidentale. Astăzi, numeroși prizonieri ruși au fost mutați din închisorile rusești în care se aflau, inclusiv o serie de prizonieri politici. De altfel, schimbarea de poziție a celor doi este majoră având în vedere că, anul trecut, au refuzat cooperarea cu poliția și nu au vrut să spună nimic anchetatorilor. 

Persoanele familiarizate cu cazul sunt de părere că spionii au profitat de poziția Sloveniei în interiorul zonei de liberă circulație Schengen, pentru a îndeplini sarcini în întreaga Europă pentru Serviciile secrete ruse. O persoană a declarat anterior, sub anonimat, pentru The Guardian că, în timpul unei percheziții într-un birou folosit de cei doi, poliția a găsit “atât de mulți bani încât a fost nevoie de ore întregi pentru a-i număra”. 

Sursa: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday