În ultimele zile, numeroși deținuți ruși au fost mutați în alte penitenciare, lucru pe care activiștii pentru drepturile omului îl consideră a fi un semn că Rusia se pregătește pentru un schimb de prizonieri cu statele vestice. Printre deținuții mutați se numără opozantul rus Ilia Iașin, activistul pentru drepturile omului Oleg Orlov, Danila Krinari (condamnat pentru cooperare secretă cu guverne străine), cetățeanul germano-rus Kevin Lik (condamnat pentru trădare), activiștii de opoziție Lilia Chanyșeva și Ksenia Fadeeva și artistul Sașa Skochilenko.

Toate aceste persoane au fost închise sub acuzația de extremism. Reuters arată că, deși autoritățile rusești mută în mod obișnuit deținuții în alte centre de detenție fără a informa rudele și avocații acestora, numărul celor mutați în ultimele zile, dar și asemănarea profilurilor lor, este neobișnuită.

Numeroși cetățeni străini sunt închiși în închisorile rusești, inclusiv jurnalistul american Evan Gershkovich de la The Wall Street Journal (care a primit recent o pedeapsă de 16 ani), dar și Paul Whelan, un fost pușcaș marin condamnat pentru spionaj.

Ivan Pavlov, un avocat care a fugit din Rusia și se află acum la Praga, a declarat pentru Reuters că există o posibilitate ca prizonierii să fi fost mutați în închisoarea Lefortovo din Moscova. În conformitate cu legislația rusă, personalul din penitenciare nu poate face comentarii cu privire la locul unde sunt mutați deținuții. Numai deținuții înșiși pot face acest lucru în scris, după ce au ajuns la destinație și doar dacă primesc aprobare.

Sursă: Reuters

Foto: Willeecole | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday