Dmitri Bulgakov, fostul adjunct al lui Șoigu (înlocuit recent din funcția de ministru al Apărării), a fost acuzat de Kremlin că este responsabil de eșecurile armatei ruse din primele luni ale invaziei în Ucraina, motiv pentru care a fost demis din funcție încă din septembrie 2022. A fost responsabil cu logistica militară timp de aproape 15 ani.
Arestarea lui Bulgakov este cea mai recentă acțiune dintr-o serie pe care autoritățile ruse au început-o în aprilie. Serviciul federal de Securitate (FSB) a declarat că a fost demarată o anchetă pentru a stabili cauzele și condițiile “care au dus la activitățile ilegale desfășurate de Bulgakov”.
Valul de epurări din Armata Rusă a început pe 23 aprilie, când a fost arestat Timur Ivanov, un alt fost ministru al Apărării. Apoi, în decursul a câteva săptămâni, alți patru înalți oficiali din Apărare au fost arestați și acuzați de corupție.
Noul ministru al Apărării, Andrei Belousov, un economist fără experiență militară care a l-a înlocuit pe Șoigu, a fost însărcinat să “curețe armata de corupție”.
Surse: The Guardian, Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.