În raportul său, Netflix a transmis că numărul abonamentelor care includ reclame a crescut cu 34% în al doilea trimestru al anului, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, numărul tuturor abonamentelor a înregistrat o creștere de 16,5%, ajungând la 278 milioane, în toată lumea.

Creșterile au fost peste așteptările analiștilor de pe Wall Street, care estimau 274 de milioane de abonați, la nivel global și venituri de 9,53 de milioane de dolari, comparativ cu 9,56 de milioane, cât a obținut în final. 

Potrivit Netflix, abonamentul cu reclame, care este mai ieftin, fost ales de mai mult de 45% dintre noii abonați. Cu toate acestea, Netflix a remarcat că acest tip de abonament este încă nou, motiv pentru care nu se așteaptă ca veniturile din publicitate să fie un “motor principal al creșterii veniturilor în 2024 sau 2025”.

Netflix s-a concentrat până în prezent pe extinderea bazei de abonați susținută de publicitate. Întrucât compania este pe cale să își atingă obiectivele privind numărul de abonați pentru 2025, urmărește acum extinderea inventarului de reclame, pentru ca acestea să genereze și mai multe venituri.

Sursă alternativă: CNBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday