Descoperirea aparține cercetătorilor de la NASA, care au analizat date radar colectate de sonda LRO (sau Lunar Reconnaissance Orbiter). Datele au fost colectate din groapa Mare Tranquillitatis, cea mai adâncă groapă cunoscută de pe Lună și locul unde astronauții Apollo 11, Neil Armstrong și Buzz Aldrin, au pășit pentru prima dată pe Lună în urmă cu peste o jumătate de secol.
Groapa duce la o peșteră cu o lățime de 45 de metri și o lungime de până la 80 de metri, suprafață echivalentă cu 14 terenuri de tenis. Această peșteră se află la aproximativ 150 de metri sub solul lunar, iar cercetătorii de la NASA spun că aceasta ar putea fi folosită pentru construirea unei baze lunare.
Un cercetător de la Universitatea din Trento (Italia) a declarat că peștera este “probabil un tub de lavă gol”, adăugând că astfel de caracteristici ar putea servi drept habitate umane pentru viitorii exploratori, deoarece sunt “un adăpost natural împotriva mediului lunar dur”. Temperatura din interiorul peșterii este relativ stabilă, iar astronauții ar fi protejați de razele cosmice dăunătoare, de radiațiile solare și de micrometeoriti.
Robert Wagner, cercetător la Universitatea de Stat din Arizona, a declarat că una dintre cele mai mari provocări ar fi accesul în peșteră: “Pentru a intra în acea groapă este necesar să cobori 125 de metri înainte de a ajunge la podea, iar marginea este o pantă abruptă, unde orice mișcare va trimite mici avalanșe peste oricine se află mai jos. Este cu siguranță posibil să se intre și să se iasă, dar va fi nevoie de o cantitate semnificativă de infrastructură”.
Sursa: The Guardian
Foto: NASA / Universitatea din Trento
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.