Procurorii anticorupție au dispus extinderea urmăririi penale fată de fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci. Cei patru sunt cercetați acum pentru trafic de influență și constituire a unui grup infracțional organizat.

Din rechizitoriul procurorilor DNA reiese că în cursul anului 2023, ”trei dintre inculpați (cei doi oameni de afaceri și avocatul din cadrul Baroului București) au pretins de la un ales local (martor în cauză) suma de 600 de mii de euro plus TVA, în schimbul căreia ar fi lăsat să se creadă că au influență asupra unor magistrați din cadrul unor instanțe de judecată și că i-ar putea determina pe aceștia să pronunțe hotărâri favorabile martorului într-un dosar penal în care acesta era judecat”.

În contextul menționat mai sus, martorul, prin intermediul unei rude, a remis celor trei inculpați o plată parțială din folosul pretins, respectiv suma de aproximativ 234 de mii de euro”, mai arată procurorii.

La sfârșitul lunii mai, fostul șef al SRI, Florian Coldea, a fost pus sub control judiciar de către DNA, alături de generalul SRI (în rezervă) Dumitru Dumbravă şi de avocatul Doru Trăilă.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday