Viktor Orban a anunțat la sfârșitul lunii trecute intenția de a forma un nou grup politic în Parlamentul European, promițând o ”nouă eră” care va ”schimba politica europeană”. Premierul ungar a făcut anunțul la Strasbourg, alături de partidul de extremă dreapta austriac şi de mişcarea centristă a fostului prim-ministru ceh Andrej Babis.

De atunci, alte partide au anunțat că se vor alătura grupului “Patrioți pentru Europa”. Printre acestea, Partidul pentru Libertate (PVV) al olandezului Geert Wilders, partidul de extremă dreapta Chega din Portugalia și partidul Vox din Spania. 

Luni, partidul francez Reuniunea Națională, de extremă dreapta, s-a alăturat oficial noului grup politic. Astfel, cu 30 de europarlamentari, RN a devenit cel mai mare partid din ”Patrioți pentru Europa”. Tot azi, reprezentanții partidelor s-au întâlnit la Bruxelles. După o ședință care a durat mai puțin de 20 de minute, aceștia l-au ales pe Jordan Bardella, de la partidul francez Reuniunea Națională, drept președinte al grupului politic. Vicepreședinte a fost ales Kinga Gál din partidul Fidesz al premierului ungar Viktor Orban.

Regulile Parlamentului European impun ca un grup politic să aibă cel puțin 23 de europarlamentari din șapte țări, condiție care a fost îndeplinită. Cu 84 de europarlamentari, ”Patrioți pentru Europa” a devenit al treilea cel mai mare grup politic din Parlamentul European,  după Partidul Popular European (PPE) și social-democrați (SD).

Partidul de extremă dreapta, Alianța pentru Germania (AfD), nu va face parte din “Patrioți pentru Europa”. 

Surse: Politico, DW, Reuters, ANSA 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday