Patru voluntari ai agenției spațiale americane au petrecut 378 de zile într-un complex din Houston, Texas, în cadrul misiunii CHAPEA. În acest timp, au făcut “plimbări spațiale”, au cultivat și au mâncat roșii, ardei și verdețuri, au raportat informații despre starea de sănătate fizică și mentală și au fost supuși unor factori de stres, cum ar fi întreruperea comunicațiilor, defectarea echipamentelor și limitarea resurselor.
Întreg complexul, de circa 500 de metri pătrați, a fost imprimat 3D și are dormitoare, bucătărie, două băi sală de fitness și o seră dispusă vertical, pentru cultivarea legumelor. Spațiul este umplut cu nisip roșu, iar în tot acest timp, oamenii au purtat costume speciale.
Echipajul, compus din două femei și doi bărbați, este primul din cele trei care vor îndeplini misiuni la Centrul Spațial Johnson din Houston. Din echipă, a făcut parte și românca Anca Șelariu (a doua persoană, de la stânga la dreapta), microbiolog în Marina Americană.
Julia Kramer, director de inginerie la NASA, a declarat că misiunea oferă oportunitatea de a învăța lucruri esențiale, pentru ca “drumul către Marte să fie mult mai sigur”. Ca parte a programului Artemis, agenția spațială americană vrea să trimită, din nou, oameni pe Lună, pentru a învăța cum să trăiască acolo pe termen lung. Acest lucru va ajuta la pregătirea unei călătorii pe Marte, programată pentru sfârșitul deceniului următor.
Foto: nasa.gov
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.