Noua tehnologie AI care urmează să fie implementată la nivel național, va permite poliției nu doar să prindă șoferii care depășesc viteza legală, ci și să ia măsuri drastice împotriva celor care folosesc telefoanele în timp ce sunt la volan, chiar dacă nu le țin la vedere. 

Măsura a stârnit îngrijorări cu privire la protecția vieții private, fiind emise avertismente legate de faptul că astfel de camere, dotate cu inteligență artificială, nu trebuie să devină un substitut pentru agenții de circulație care opresc șoferii suspecți că ar conduce în stare de ebrietate, o infracțiune ce nu poate fi depistată prin simpla fotografiere.

Camerele dotate cu AI au început deja să fie utilizate de cel puțin un sfert din cele 44 de forțe de poliție din Anglia, Țara Galilor și Scoția. Camerele captează imaginile, din diverse unghiuri, în timp ce vehiculele sunt în mișcare. O imagine este luată dintr-un unghi mai apropiat pentru a putea detecta un telefon la urechea șoferului, iar a doua este luată dintr-un unghi abrupt, pentru a detecta dacă dispozitivul se află pe picioarele șoferului.

Ulterior, software-ul de inteligență artificială analizează toate imaginile și le marchează pe cele în care șoferul este suspectat că ține în mână un telefon mobil sau că nu poartă centura de siguranță. Imaginile considerate încălcări ale legii sunt criptate și sunt trimise poliției, care decide ce se întâmplă mai departe.

Pentru a rezolva preocupările legate de confidențialitate, un ofițer de poliție analizează imaginile anonimizate, fără niciun element de identificare, cum ar fi numărul de înmatriculare, pasagerii sau marca vehiculului. Ulterior, dacă se ajunge la concluzia că trebuie să înceapă urmărirea penală, imaginile sunt comparate cu datele de înmatriculare.

Pe lângă camerele AI, poliția utilizează, de asemenea, și noi radare de înaltă tehnologie care pot surprinde și șoferii care folosesc telefoane mobile. Acestea pot urmări traficul în ambele sensuri și folosesc radarul, ceea ce înseamnă că nu este nevoie de marcaje rutiere sau senzori pe șosea. Astfel, șoferii nu știu dinainte dacă au luat sau nu amendă. Folosind aceleași camere, polițiștii pot analiza imaginile pentru a determina dacă un șofer folosește telefonul în timpul condusului.

Pe lângă acestea, există și o a treia marcă de camere care utilizează tehnologia radar 4D și imagistica de înaltă rezoluție pentru a detecta vehiculele ce depășesc viteza legală, șoferii care folosesc telefoanele mobile sau care nu poartă centura de siguranță și poate lua legătura cu autoritățile pentru a verifica dacă un vehicul este asigurat.

Dacă sunt prinși, șoferii care folosesc telefonul sau alte dispozitive similare la volan riscă șase puncte de penalizare și o amendă cuprinsă între 200 și 1.000 de lire sterline, dar și interdicția de a conduce dacă sunt trimiși în judecată. Măsura este justificată de ministerul Transporturilor, prin cercetările pe care le-a efectuat, conform cărora între 150.000 și 400.000 dintre cei 50 de milioane de șoferi britanici încă folosesc ilegal dispozitive portabile în timp ce se află la volan.

Sursă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday