Ambii guvernatori s-au întâlnit miercuri, la Casa Albă, cu Joe Biden, după care și-au reafirmat public sprijinul pentru acesta, dar Financial Times, care citează mai multe persoane din interiorul Partidului Democrat, arată că următoarele zile sunt critice pentru păstrarea sau nu a actualului președinte în cursa pentru alegerile din noiembrie.

“Biden nu mai are nicio șansă de a câștiga alegerile. Sunt cel mai mare fan al lui Joe, este un admirabil servant public, dar este condamnat… trebuie să începem să ne concentrăm pe ceea ce urmează”, a declarat un donator apropiat de președinte pentru FT. 

Gretchen Whitmer (Michigan) și Gavin Newsom (California) sunt de departe candidații preferați ai finanțatorilor partidului, dar, dacă Joe Biden nu acceptă să se retragă, el greu poate fi înlocuit, dar greu mai poate menține nivelul de finanțare care este oricum mai slab decât cel al lui Trump. În același timp, o retragerea a lui Biden ar da naștere la complicații juridice legate de sumele deja donate, cu excepția cazului în care el ar fi înlocuit în cursă de Kamala Harris, care este beneficiară, alături de el, a sumelor donate. Vicepreședinta este așadar luată în calcul, deși gradul său de aprobare este chiar mai slab decât al lui Biden.

Gretchen Whitmer pare să aibă cea mai mare susținere în rândul donatorilor, pentru că Michigan este unul dintre statele cheie, iar aceștia cred că ea ar putea să îl învingă pe Trump exact în cele 6-7 state care nu sunt decisiv arondate republicanilor sau democraților. Totuși, nu există un consens în ceea ce privește candidatul care i-ar putea lua locul lui Biden, iar unii donatori au avertizat că orice mișcare în acest sens ar putea crea “un război civil democrat”. Alegerea mai puțin controversată, în acest sens, este considerată Kamala Harris.

Pentru a-l determina pe Biden să renunțe la candidatură, o parte a finanțatorilor democrați au amenințat cu oprirea fluxurilor financiare sau le-au oprit deja. De pildă, Abigail Disney, moștenitoarea gigantului media, a declarat că nu va mai face contribuții financiare la Partidul Democrat până când Biden nu se va retrage. Separat, co-fondatorul Netflix, Reed Hastings, unul dintre cei mai mari donatori ai partidului, a declarat pentru FT că președintele trebuie “să se dea la o parte pentru a permite unui lider democrat viguros să îl învingă pe Trump”. De asemenea, Ari Emanuel, unul dintre cei mai puternici agenți de la Hollywood și unul dintre principalii donatori democrați, a declarat la o conferință în Colorado că singura modalitate de a accelera plecarea președintelui este reducerea finanțării.

Eforturile finanțatorilor de a găsi alternative la candidatura lui Biden au venit în paralel cu apelurile unor membri proeminenți ai partidului, inclusiv dintre parlamentari, în acest sens. Sondajele publicate la o săptămână de la dezbaterea directă dintre Trump și Biden au arătat o scădere puternică a sprijinului pentru actualul președinte.

Sursă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday