They were preparing riots and the seizure of the Rada - the SBU reported the arrest of provocateurs

Un comunicat al SBU, publicat luni, anunță că mai mulți “agenți provocatori” au fost arestați în zilele precedente, înainte ca aceștia să pun în aplicare un plan care urmărea aprinderea unor revolte la Kiev și în alte orașe, inclusiv intrarea cu forța în clădirea Radei Supreme (parlamentul Ucrainei), duminică, 3o iunie, precum și înlăturarea de la putere a conducerii militare și politice.

Serviciul de Securitate al Ucrainei susține că grupul s-a organizat inițial ca un ONG, dar era condus de o persoană care ar fi organizat mai multe acțiuni anti-ucrainene începând cu anul 2015.

“Organizatorii au pretins că vor organiza un presupus miting pașnic în centrul capitalei, însă majoritatea participanților la eveniment au preferat ca aceasta să se desfășoare la adăpostul întunericului. (…) Făptuitorii plănuiau să răspândească apoi informații despre presupuse “tulburări la Kiev” prin intermediul unor surse de informare interne și externe. În acest fel, au sperat să zdruncine situația socială și politică din țara noastră, fapt de care ar fi profitat Federația Rusă”, se arată în comunicatul SBU.

 

Serviciul de securitate al Ucrainei precizează că a operat arestări la Kiev, Dnipro și în alte regiuni, unde conspiraționiștii s-ar fi întâlnit în grupuri mici pentru a pune la cale acțiunea. SBU susține că a documentat pregătirile acestora, iar apoi a trecut la arestări și percheziții, în urma cărora a identificat nu numai echipamente de comunicații ci și arme și muniții.

Informațiile nu au putut fi confirmate dintr-o sursă independentă.

Mandatul de cinci ani al președintelui Zelenski ar fi trebuit să se încheie în mai, anul acesta, dar el a fost prelungit, conform constituției, pentru că invazia rusă și starea de război nu au permis organizarea alegerilor. Anterior, serviciile secrete ucrainene au dezvăluit că propaganda rusă va încerca să submineze din interior unitatea ucrainenilor invocând faptul că Zelenski nu ar mai avea legitimitate ca președinte.

Sursa: Comunicat SBU

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday