Informația a fost inițial difuzată duminică de publicația specializată Stars and Stripes, iar apoi confirmată  de CNN, care a citat mai mulți oficiali americani. Unul dintre ei a spus că nu a mai văzut o “alertă Charlie” în Europa de cel puțin zece ani. Acest statut, care este al doilea ca gravitate, “se aplică atunci când are loc un incident sau se primesc informații care indică că este probabil o anumită formă de acțiune teroristă sau un atac asupra personalului sau a instalațiilor”, potrivit Armatei SUA.

Sunt sub alertă inclusiv garnizoana armatei americane de la Stuttgart, Germania, unde are sediul Comandamentul European al US Army, dar și Ramstein, baza Aviano din Italia, precum și mai multe baze și facilități militare din România (probabil Deveselu și Kogălniceanu – nr) și din Bulgaria.

Purtătorul de cuvânt al Comandamentului European al SUA, comandorul Dan Day, a declarat pentru CNN că acesta “evaluează în mod constant o varietate de factori care joacă un rol în siguranța comunității militare americane din străinătate. Ca parte a acestui efort, de multe ori luăm măsuri suplimentare pentru a asigura siguranța membrilor serviciului nostru. Din motive de securitate operațională nu vom intra în măsuri specifice, dar rămânem vigilenți. USEUCOM monitorizează în mod constant mediul de securitate pentru a se asigura că personalul său este informat și cel mai bine poziționat pentru a asigura siguranța personalului și a familiilor acestora. Ca întotdeauna, USEUCOM sfătuiește personalul din teatrul european să rămână vigilent și să rămână alert în orice moment”.

Nu este clar ce informații au declanșat securitatea sporită, dar autoritățile europene au avertizat despre o potențială amenințare teroristă pe continent, în special înaintea Jocurilor Olimpice de la Paris, de la finalul lunii iulie, dar și în timpul Campionatului European de fotbal din Germania.

Surse: CNN, Stripes

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday