Financial Times (FT) scrie că acordul a fost deja discutat la nivel de miniștri și înalți funcționari din cele trei țări. Deși se negociază opt baterii Patriot, este posibil ca nu toate să ajungă în Ucraina. De altfel, dacă s-ar realiza, un astfel de transfer ar reprezenta o schimbare radicală în capacitățile defensive ale Ucrainei, care dispune în acest moment de doar patru sisteme Patriot, furnizate de SUA și de Germania.

Măsura vine după ce Israelul a anunțat în aprilie că dorește să înlocuiască cele opt baterii Patriot, pe care le are de peste 30 de ani, cu sisteme mai avansate. Totuși, acestea nu au fost încă scoase din uz, fiind utilizate în apărarea împotriva rachetelor lansate de Hamas. Analiștii au afirmat că rachete interceptoare israeliene de generație mai veche au o rază de acțiune și un focos mai mare decât noul model de Patriot. Acest lucru le-ar putea face foarte potrivite, conform analiștilor, pentru interceptarea avioanelor de luptă rusești care au lansat bombe asupra orașelor și pozițiilor militare ucrainene de la mare distanță, în spatele liniilor frontului.

Kievul a cerut constant aliaților occidentali să doneze Patriot, iar săptămâna trecută, SUA a anunțat că întrerupe livrarea de muniții interceptoare către națiunile cu care încheiase un contract în acest sens pentru a acorda prioritate livrării către Ucraina. Și România a decis să trimită Ucrainei un sistem Patriot, care încă nu fusese instalat.

Israelul, însă, a fost precaut până acum în a se plasa clar de partea Ucrainei, în contextul invaziei Rusiei, având în vedere influența pe care Moscova o are în Siria. În acest context, oficialii americani au încercat să convingă guvernul lui Benjamin Netanyahu că legăturile tot mai strânse ale Rusiei cu Iranul, în special în domeniul cooperării militare, reprezintă o preocupare urgentă și pentru Israel.

Sursă: Financial Times

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday