Potrivit Politico, care a discutat cu mai mulți oficiali americani de rang înalt, deși Israel și Hezbollah declară public că nu vor război, este din ce în ce mai probabil ca o intensificare a luptelor și un război pe scară largă să izbucnească la granița dintre Isreal și Liban.

SUA încearcă să convingă ambele părți să dezescaladeze situația, dar această sarcină este foarte dificilă fără o încetare a focului în Gaza. Acordul propus încă este în mijlocul unor negocieri tensionate, iar șansele ca Israel și Hamasul palestinian să îl accepte sunt limitate. Între timp, armata israeliană și Hezbollahul pro-iranian din Liban au elaborat planuri de război și încearcă să-și intensifice aprovizionarea cu armament.

“Riscul este mai mare acum decât în ​​orice alt moment din ultimele săptămâni, potrivit unui oficial superior american. (…) Un război între Israel și Hezbollah ar putea declanșa un conflict care obligă SUA să ajute la apărarea Ierusalimului și va împinge Administrația Biden să se angajeze mai profund într-o regiune pe care a încercat ani de zile să o părăsească”, mai scrie Politico.

Publicația mai scrie că alte țări europene au evaluat că un război între Israel și Hezbollah este o chestiune de zile și și-au sfătuit cetățenii să părăsească Libanul. Departamentul de Stat al SUA a emis joi o avertizare de călătorie pentru cetățenii americani, îndemnându-i “să reconsidere cu fermitate” călătoriile în Liban. Germania a transmis deja cetățenilor săi să părăsească Libanul, iar Canada se pregătește să-și evacueze cetățenii.

Oficialii americani au mai spus că un război ar începe, cel mai probabil, printr-un atac major din ambele părți, fără preaviz.

Sursa: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday