Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a anunțat că miniștrii Apărării din țările membre vor analiza, în cadrul întrunirii de joi și vineri de la Bruxelles, opțiunile de răspuns ale NATO, “care mă aștept să includă o conștientizare sporită la nivelul schimbului de informații, astfel încât să intensificăm protecția infrastructurii critice, inclusiv infrastructurii submarine și cibernetice, precum și sporirea restricțiilor asupra personalului de informații rus din întreaga alianță”. 

Politico subliniază că activitățile agenților ruși provoacă îngrijorări și în UE. Publicația americană citează o scrisoare la care a avut acces și care a fost  trimisă înaltului diplomat al blocului comunitar, Josep Borrell, de opt miniștri de Externe. În aceasta, oficialii au declarat că diplomaților ruși ar trebui să li se limiteze libertatea de circulație în țările Uniunii. 

“Credem că UE ar trebui să restricționeze cu strictețe circulația membrilor misiunilor diplomatice ruse și a membrilor familiilor acestora, numai pe teritoriul acreditat. Această măsură va restrânge semnificativ spațiul operațional pentru agenții ruși”, se arată în scrisoarea citată.

Sursă: Politico

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday