Meteorologii au emis trei avertizări valabile pentru următoarea perioadă, după cum urmează:

  • Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabil azi în intervalul 12:00 – 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane, unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Astfel, vor fi înregistrate averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55 – 70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15 – 25 l/mp și izolat de peste 30 – 40 l/mp.

  • Cod Portocaliu de caniculă, valabil începând de astăzi, ora 10, până miercuri, ora 10, în cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei și în sudul Moldovei.  Se vor înregistra “temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată, maximele se vor situa, în general, între 35 și 37 de grade, va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități” transmit meteorologii. Totodată, pe alocuri, pe timpul nopții vor fi înregistrate temperaturi extrem de ridicate, iar temperaturile minime vor depăși ușor 20 de grade. În intervalul menționat în centrul Moldovei și nordul Olteniei și pe litoral se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

  • Cod Galben de caniculă valabil miercuri până la ora 21, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 30 și 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday