Incidentele au avut loc la un meci din prima ligă spaniolă, care s-a disputat pe 21 mai anul trecut, pe stadionul Mestalla din Valencia. Cei trei bărbați i-au adresat insulte jucătorului Vinicius Jr. și s-au maimuțărit la acesta. Meciul a fost oprit pentru câteva minute, iar jucătorul brazilian l-a identificat pe unul dintre acuzaţi, ceilalți fiind găsiți cu ajutorul camerelor de supraveghere. Este prima condamnare pentru rasism în fotbal, din Spania.
Acum, un tribunal din Valencia i-a condamnat pe cei trei fani la opt luni de închisoare, pentru abuzuri rasiale. Pentru că sențința primită este de sub doi ani, executarea pedeapsei le-a fost suspendată, iar aceștia vor rămâne în libertate. De asemenea, au fost interziși li s-a interzic accesul pe stadioanele de fotbal din Spania timp de doi ani și au fost obligați să plătească toate cheltuielile de judecată.
Sursă: DW
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.