Anunțul includerii Israelului pe lista țărilor și organizațiilor militare care au comis crime împotriva copiilor vine la o zi după atacul israelian asupra unei școli înființate de ONU în Fâșia Gaza, în urma căruia au fost ucise 40 de persoane, între ele și minori. Partea israeliană a susținut că unitatea era folosită de gruparea Hamas și că a luat măsuri pentru limitarea victimelor civile. 

În raportul ONU este menționată și Hamas, pentru uciderea și răpirea de copii, în timpul atacurilor din 7 octombrie, în care au murit circa 1.200 de israelieni. Documentul se referă la uciderea, mutilarea, abuzarea sexuală, răpirea sau recrutarea copiilor, precum și la atacarea școlilor și spitalelor și a fost întocmit de reprezentantul special al Secretariatului General pentru copii și conflicte armate. Rolul său este de a descuraja părțile să folosească violența împotriva minorilor, explică The Guardian.

Emisarului ONU pentru Israel, Gilad Erdan, s-a declarat “șocat și dezgustat” de decizia Organizației Națiunilor Unite, pe care a numit-o “rușinoasă”. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a comentat că ONU “s-a adăugat pe lista neagră a istoriei atunci când s-a alăturat celor care îi susțin pe criminalii Hamas”.

Sursă: The Guardian

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday