Departamentul Energiei a anunțat că proiectele care vor începe în Idaho sunt primele dintr-un program prezentat anul trecut, care se va desfășura pe o suprafață de 28 de mii de hectare din cinci state americane, între care New Mexico, Nevada, Washington și Carolina de Sud. 

Administrația Biden urmărește ca, până în 2035, rețeaua energetică americană să fie alimentată numai din surse “verzi”. Companiile North Renew Energy Partners și Spitfire vor să amenajeze parcuri de panouri fotovoltaice cu capacitate de 400 de megawați, iar energia să fie stocată în baterii, la Laboratorul Național din Idaho al Departamentului Energiei. Producția este suficientă pentru a alimenta cu energie circa 70 de mii de locuințe, explică specialiștii.

La laboratorul respectiv, au fost construite peste 50 de reactoare, pe durata Războiului Rece, inclusiv primul prototip de propulsie nucleară din dotarea Marinei Americane, unde au fost testate și dezvoltate tehnologiile de propulsie nucleară pentru submarine. Totuși, în ultimii ani, terenurile au fost decontaminate, în conformitate cu standardele de siguranță.

Sursă: Reuters

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday