Potrivit Sky News, ultimul sondaj YouGov arată că laburiștii vor obține 40% în alegerile parlamentare din 4 iulie, dar conservatorii au scăzut la 19%, urmăriți îndeaproape de partidul populist ReformUK, care a urcat la 17% din preferințe, după ce Nigel Farage, o figură emblematică a Brexitului, a preluat conducerea, în această săptămână.

“Partidul Conservator este cel care a ridicat piatra. Este ultima victimă a Brexitului”, arată o analiză semnată de Robert Shrimsley, editorialist-șef și editor executiv la Financial Times.

“Deși pandemia a contat mai mult după ultimele alegeri, Brexit-ul este cel care a distrus Partidul Conservator, din cauza opțiunilor politice impuse. (…) După 14 ani, alegătorii britanici au ajuns la concluzia că țara este condusă de o serie de incompetenți și a ajuns într-o stare mai proastă decât era cu un deceniu în urmă”, arată editorialistul. El explică faptul că Brexitul a provocat ascensiunea unor lideri “inapți” precum Boris Johnson sau Liz Truss, doar pentru că aceștia erau populari printre cei care au votat pentru ieșirea Marii Britanii din UE, dar acest lucru i-a îndepărtat pe conservatorii cu mentalitate moderat-liberală din marile orașe din sudul Angliei, mai educați și mai atenți la economie.

Brexitul a creat și “o tendință trumpistă de a prezenta instituțiile de bază ale democrației britanice – în special instanțele și serviciile publice – ca dușmani ai poporului. (…) Brexitul a ucis și modelul economic al partidului. Bonusurile economice promise odată cu Brexitul nu s-au materializat [nr – de exemplu mai mulți bani pentru sănătate, din contribuția UK la bugetul UE]. Stagnarea economiei a crescut presiunea asupra finanțelor publice, iar alegătorii au observat. Orașele s-au oprit din dezvoltare, mâncarea nu este mai ieftină, imigrația a crescut, iar serviciile publice s-au deteriorat. Iar conservatorii nu știu cum să explice acum de ce s-a întâmplat asta, când ei au promis că Brexitul va aduce altceva”, se mai arată în analiza FT.

Surse: Sky News, FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday