Sudul Germaniei este sub Cod Roșu de precipitații și inundație, duminică, în timp ce autoritățile încearcă să facă față efectelor severe ale ploilor abundente căzute în ultimele zile. Armata Germaniei a fost mobilizată, alături de voluntari, pentru a ridica diguri din saci de nisip și pentru a proteja populația afectată de inundații. Autoritățile cer oamenilor să ia în serios ordinele de evacuare, atunci când acestea sunt emise.

Operatorul feroviar german, Deutsche Bahn, a anulat complet circulația feroviară între statele Baden Württemberg și Bavaria, cele mai afectate de furtuni și inundații. Sâmbătă noaptea, două vagoane ale unui tren expres interurban, cu 185 de persoane, au deraiat la 50 de km sud de Stuttgart, din cauza unei alunecări de teren. Nu au fost persoane rănite, dar Deutsche Bahn nu poate preciza deocamdată pentru cât timp va fi suspendat traficul feroviar.

Sursă: DW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday