Președintele Joe Biden a început încă de anul trecut să ia măsuri pentru a câștiga sprijinul tinerilor americani, după ce Curtea Supremă a blocat în iunie planul său mai amplu de anulare a datoriilor pentru împrumuturi studențești în valoare de 430 de miliarde de dolari. Numărul total al persoanelor care beneficiază de această măsură a ajuns acum la 4,75 de milioane.

Nu voi înceta niciodată să lucrez pentru a anula datoriile studenților – indiferent de câte ori vor încerca aleșii republicani să ne oprească a precizat Biden. 

Persoanele care vor beneficia de cel mai recent pachet de anulare a datoriilor studențești sunt cele înscrise în planul SAVE (Saving on a Valuable Education), care au primit în medie peste 35.000 de dolari. Printre aceștia se numără profesori, asistente medicale, reprezentanți ai forțelor de ordine și alți lucrători din serviciile publice, a precizat Casa Albă.

Datoriile pentru studii sunt un subiect controversat în SUA, în special din cauza opoziției republicanilor. În martie, campania lui Donald Trump, contracandidatul republican al lui Biden în cursa electorală, a criticat măsura, numind-o un plan de salvare care a fost făcut fără un singur act al Congresului”. De asemenea, republicanii au spus că această măsură luată de Biden este o depășire a autorității sale și un beneficiu nedrept pentru persoanele cu datorii, care au studii superioare, în timp ce alte persoane cu datorii nu au primit un astfel de ajutor.

La sfârșitul anului 2023, 43,2 milioane de americani aveau împrumuturi restante pentru studii de peste 1.600 de miliarde de dolari. Datoria pentru învățământul superior s-a triplat de la criza financiară din 2008.

Sursă: Reuters

Foto: Flynt | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday