Directoratul National pentru Securitate Cibernetică (DNSC) explică faptul că atacatorii acționează prin intermediul serviciilor de e-mail. Aceștia trimit e-mail-uri pretinzând că sunt din partea companiei Digi România, sub pretextul anulării plății unei facturi. În același email, se prezintă oportunitatea utilizatorului de a primi un ramburs al plății efectuate, dacă acesta dă click pe un link atașat.
“Accesarea link-ului va duce utilizatorul pe un site-clonă, similar cu cel oficial, unde un portal online le cere să furnizeze datele cardului pentru a primi rambursul. În adevăr, dacă utilizatorul face acest lucru, datele cardurilor lor vor fi transmise atacatorilor”, mai transmit cei de la DNSC.
- Nu vi se va cere niciodată să furnizați prin email sau link-uri atașate date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare).
- Verificați întotdeauna autenticitatea email-urilor de la o companie sau instituție printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.