Wall Street Journal scrie despre planul Microsoft că este “cel mai îndrăzneț pariu” de la decizia companiei că va cumpăra studiourile de jocuri Activision Blizzard, tranzacție care a fost aprobată de autoritatea britanică și cea a UE din domeniul concurenței, după luni bune de verificări. Potrivit unor persoane familiarizate cu subiectul, care au vorbit sub protecția anonimatului, anunțul oficial va fi făcut la un eveniment dedicat Xbox, luna viitoare. 

“Call of Duty” este una dintre cele mai de succes francize de jocuri video din toate timpurile, generând venituri de 30 de miliarde. Dezvoltatorul Activision a lansat anual ediții noi, ajungând să vândă aproximativ 25 de milioane de exemplare, pentru aproximativ 70 de dolari fiecare, în ultimii ani. 

Serviciul Microsoft costă între 10 și 17 dolari pe lună și oferă acces la sute de jocuri de la Microsoft și alți zeci de dezvoltatori. Acest lucru ar putea însemna că oamenii se vor putea juca următorul Call of Duty în schimbul unui tarif lunar, în locul unei singure plăți unice, de până la șapte ori mai mari. Înainte ca Microsoft să anunțe public că vrea să cumpere Activision, partea din urmă și-a arătat reticența față de modelul de vânzări sub formă de abonament.

Anul trecut, în septembrie, serviciul a înregistrat un număr record de abonați noi în decurs de o zi, după adăugarea jocului SF “Starfield”. De aceea, compania vrea ca, prin lansarea noilor titluri în cadrul Game Pass, să crească popularitatea serviciului. 

“Call of Duty” a fost în atenția anchetelor autorităților de reglementare din UE și UK, asupra achiziției Activision de către Microsoft, pe fondul îngrijorărilor că franciza ar putea oferi Microsoft un avantaj comercial neloial în domeniul jocurilor în cloud, un sector foarte popular.

Sursă: The Wall Street Journal

Foto: Pavel Kapysh | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday