Chiar a doua zi după upgrade-ul semnificativ al ChatGPT, directorul executiv al Google, Sundar Pichai, a făcut o demonstrație a ceea urmează a fi un nou asistent AI “multimodal”. Denumit Proiectul Astra, el este alimentat de o versiune îmbunătățită a modelului Gemini, iar Pichai a demonstrat marți seara că acesta răspunde la comenzile vocale pe baza imaginii primite de la camera unui telefon sau cu ajutorul ochelarilor inteligenți. Astra a identificat cu succes secvențe de cod, a sugerat îmbunătățiri ale unor scheme de circuite electrice, iar Google intenționează să adauge capacitățile Astra la aplicația Gemini și la produsele sale undeva în acest an.

Pichai a avertizat însă că, “deși obiectivul final este de a face Astra disponibil fără probleme în software-ul companiei, acesta va fi implementat cu prudență, iar calea va fi deschisă doar de calitate”.

Google a prezentat și schimbări considerate majore la motorul său de căutare. Începând cu această săptămână, utilizatorii din SUA vor vedea o “Prezentare generală AI”, un scurt răspuns rezumat generat de inteligența artificială la orice interogare, urmată de linkurile obișnuite către rezultatele căutării.

Compania a adăugat că sistemul de căutare va putea răspunde la întrebări complexe cu un raționament în mai mulți pași. Sistemul va fi extins la utilizatorii din alte părți ale lumii în cursul acestui an.

Potrivit FT, Google se vede obligat să facă schimbări, pe măsură ce OpenAI amenință chiar baza Google, care este motorul de căutare, de vreme ce acum ChatGPT oferă răspunsuri rapide și complete la multe întrebări, ceea ce ar putea fi mai util pentru parte dintre utilizatori decât clasica listă de link-uri a Google.

Luni, OpenAI a demonstrat o versiune mai rapidă și gratuită a modelului care alimentează ChatGPT, care poate interpreta în mod similar vocea, video, imaginile și codul într-o singură interfață.

Sursă alternativă: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday