Documentul consultat de FT mai arată că “Parteneriatul de securitate și apărare” va aprofunda cooperarea în domeniul apărării la niveluri fără precedent, între Republica Moldova și UE, și va urmări, de asemenea, să sporească comunicarea dintre agențiile moldovenești și europene de informații, pentru a se apăra împotriva manipulărilor externe, amenințărilor cibernetice și teroriste. Propunerea urmează să fie discutată de diplomații UE în această săptămână și să fie aprobată oficial săptămâna viitoare.

Aceste măsuri reprezintă cel mai profund pas formal de a lega apărarea Moldovei de cea a partenerilor occidentali, relatează FT. “Pactul este o confirmare a integrării sporite a poziției de securitate și apărare a Republicii Moldova cu UE“, a declarat un oficial implicat în negocierile privind acordul.

Constituția Republicii Modolva proclamă “neutralitatea permanentă” și exclude apartenența la NATO. Dar, după invadarea vecinei Ucraina de către Rusia, fosta republică sovietică s-a întors brusc către vest, reamintește FT. Între timp, a devenit un candidat oficial la aderarea la UE și căută să-și revizuiască rapid sistemul judiciar, economic și politicile de securitate.

Noul pact dintre Chișinău și Bruxelles vine în ciuda avertismentelor repetate ale oficialilor ruși că Moldova ar putea împărtăși soarta Ucraina, dacă se va alinia cu Occidentul. În martie, Serghei Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, a declarat că Bruxelles-ul a oferit Moldovei același ultimatum ca și Ucrainei: “ori noi, ori Rusia” și a amenințat că Moscova va “apăra populația etnică rusă din Moldova”. Săptămâna trecută, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zakharova, a comparat politicile președintei Maia Sandu cu cele ale regimului nazist, după un model similar al retoricii față de Volodimir Zelenski.

Moldova, care a catalogat oficial, în premieră, în octombrie anul trecut Rusia drept o “amenințare la adresa securității”, a semnat un acord bilateral de securitate cu Franța și primește finanțări europene pentru a-și consolida capacitățile de apărare. UE a impus, de asemenea, sancțiuni față de entități legate de Rusia care au încercat să destabilizare Moldova, ca răspuns la o presupusă tentativă de lovitură de stat împotriva guvernului lui Sandu și la eforturile grupurilor susținute de Moscova de a influența alegerile locale și de a desfășura alte atacuri hibride.

Guvernul Republicii Moldova și Comisia Europeană nu au răspuns solicitărilor pentru comentarii.

Articolul integral al FT

Foto: Ruletkka | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday