Sondajele de opinie arată că extrema dreaptă ar putea avea suficienți membri în viitorul Parlament European pentru a bloca inițiativele legislative și să dea, astfel, o bătaie severă de cap Uniunii în ansamblu. Pe lângă impactul asupra chestiunilor interne, îngrijorarea mai mare este legată de securitatea UE. Temerile au fost alimentate de arestarea recentă a unui membru din echipa de campanie a unui candidat german la alegerile europarlamentare, sub suspiciunea de spionaj în favoarea Chinei. 

James Shires, unul dintre directorii Inițiativei europene de cercetare a conflictelor cibernetice, a subliniat că populiștii atrag interesul actorilor malițioși din două motive. Mai întâi, aceștia sunt figuri care contestă organizațiile și autoritățile (anti-establishment), iar în al doilea rând, pozițiile lor se potrivesc, de cele mai multe ori, cu cele ale Rusiei și Chinei.

Dacă actorii ostili care încearcă să influențeze politicienii nu sunt o noutate, un aflux de populiști într-o instituție ca Parlamentul European este, subliniază publicația americană. O situație tot mai discutată de oficialii europeni din domeniul securității este că partidele mai mici și noi nu au prea multă experiență în a lucra cu serviciile de securitate și nici un interes prea mare în verificarea candidaților, iar Parlamentul European nu are o structură pentru a face acest lucru.

Un europarlamentar nou ales poate afecta Uniunea în mai multe feluri, unele aparent inofensive. Pentru început, discursurile lor în plen sunt înregistrate și arhivate și pot fi folosite pentru a propaga diverse mesaje online. CNN scrie că mulți aleși britanici s-au folosit de astfel de decupaje, între 2010 și 2016, pentru a alimenta sentimentul de euroscepticism în Marea Britanie, înainte de referendumul privind Brexit. 

De asemenea, ei nu sunt cenzurați când vine vorba de exprimarea opiniilor și pot să denunțe, de exemplu, sprijinul acordat de Uniunea Europeană Ucrainei sau să nege schimbările climatice, cu scopul de a afecta unitatea blocului comunitar. O sursă europeană din domeniul securității a explicat pentru CNN că astfel de păreri devin o problemă numai dacă poate fi demonstrat că parlamentarul lucrează pentru o putere străină. În lipsa probelor, politicienii nu pot fi opriți. Altă modalitate de a crea vulnerabilități este prin scurgerea de date sensibile. Orice informație, de la cele personale la viitoarele strategii ale Bruxelles-ului, pot fi valoroase în mâna actorilor ostili. 

Analiza integrală pe CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday