Conform datelor preliminare, speranța de viață la naștere (durata medie de viață) în UE a revenit în 2023 la un nivel mai mare față de perioada prepandemică, ajungând la 81,5 ani. Dacă în majoritatea țărilor europene 2023 a adus un plus semnificativ, de 0,9 ani, față de 2022 (când încă era pandemie), dar unul destul de mic (+0,2 ani) în comparație cu nivelul pre-pandemic din 2019, în România creșterea duratei medii de viață este cu un an față de 2019. Eurostat nu explică această evoluție, dar este posibil ca ea să aibă legătură cu numărul mare de decese înregistrate în perioada de pandemie, mai ales în țările est-europene, inclusiv în România.
De altfel, România, Bulgaria și Letonia rămân țările cu cea mai mică speranță de viață din UE, în timp ce în Spania și Italia vârsta medie la care oamenii mor este de aproximativ 84 de ani. Elveția, care nu este țară membră UE, are cea mai mare speranță de viață din Europa, de 84,2 ani.
Austria și Finlanda au înregistrat cele mai mari scăderi (-0,4 ani fiecare) față de perioada anterioară pandemiei.
Sursa: Eurostat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.