În total, 21 de persoane au fost arestate de agenții Europol împreună cu polițiile locale, iar ministrul de interne în statul german Baden-Württemberg, de unde a pornit investigația, a spus că aceasta pare a fi fost “probabil cea mai mare schemă de fraudă prin telefon din Europa”.

În decembrie 2023, poliția germană a fost sesizată de o bancă locală, după ce o clientă de 76 de ani și-a lichidat economiile și a retras 120.000 euro pentru a-i plăti unui așa-zis ofițer de poliție. Anchetatorii au aflat apoi că femeia fusese contactată prin telefon și amenințată. Apoi au localizat numărul de telefon respectiv și au început să-l monitorizeze. Sute de ofițeri din Baden-Württemberg, Bavaria, Berlin și Saxonia au interceptat în lunile următoare peste 1,3 milioane de apeluri, descoperind o întreagă rețea de fraudă. Pe 18 aprilie, anchetatorii au ajuns la concluzia că au documentat întreaga rețea, formată din 21 de persoane, aflate în patru țări diferite și operând în 12 “call-centere” clandestine.

Infractorii indentificau cel mai des victima după diferite profiluri de pe internet, o contactau telefonic având abordări diferite în funcție de situația acesteia. Uneori, se prezentau drept angajați ai unei bănci, consultanți de investiții, rude apropiate sau ofițeri de poliție. Victimele erau uneori convinse să își dea datele personale, alteori să plătească pentru diferite sancțiuni penale (false) sau pentru a preveni sechestrarea bunurilor, alteori pentru a beneficia de promoții sau de carduri de debit preplătite.

Interpol a numit-o “Operațiunea Pandora” și supravegherea rețelei a permis contracararea a 6.000 de cazuri de fraudă, în valoare însumată de peste 10 milioane de euro. În descinderile făcute după data de 18 aprilie au fost găsiți peste un milion de euro cash.

Sursa: Europol

Foto: Andrey Popov | Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday