Statul Major al Apărării a publicat rezultatele primei serii a probelor de recrutare-selecție a soldaților profesioniști în Armata României, realizate în perioada februarie – aprilie. Au fost scoase la concurs 5.093 de locuri, iar campania de recrutare a fost desfășurată în 41 de județe și în municipiul București.
La probe au participat 6.448 de candidați, 20% dintre aceștia fiind fete. MApN precizează că, cel mai mare număr de candidați a fost respins la prima probă – proba sportivă – la care 24% dintre candidați au picat. În urma evaluării psihologice, 18% dintre candidații rămași după proba sportivă nu au promovat, iar la ultima probă, cea medicală, 12% dintre candidații rămași au fost respinși. Astfel, numărul total de persoane admise a fost de 2.626, mai exact 40% din totalul celor înscriși.
Având în vedere că majoritatea candidaților au fost respinși în urma probei sportive, MApN a precizat că “Nivelul de dificultate al probei este considerat ca fiind unul mediu (traseu utilitar-aplicativ, alergare de rezistență 2.000 m). O persoană cu vârsta cuprinsă între 18 și 45 ani, cu o dezvoltare fizică normală ar trebui să nu întâmpine dificultăți majore pentru trecerea baremelor fizice minime obligatorii ale acestei evaluări”, precizează MApN.
MApN mai informează că, începând din mai, veniturile lunare (net: soldă și normă de hrană) ale soldaților/gradaților profesioniști ar putea fi:
- cel mai mic venit lunar net al unui soldat profesionist la momentul angajării: 4.399 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 3.345 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
- cel mai mare venit lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.765 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.711 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei);
- media venitului lunar net al unui soldat/gradat profesionist: 5.082 lei (format din soldă lunară netă în valoare de 4.082 lei și valoarea normei de hrană de 1.054 lei).
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.