“Este o bacterie foarte greu de eliminat care se lipește pe suprafața dinților și a gingiilor și favorizează apoi intrarea în organism și a altor microorganisme periculoase”, a explicat Dr. Tim O’Brien, medic oncolog și cercetător la Queen’s University Belfast, pentru The Telegraph. Este denumită Fusobacteria nucleatum și a fost asociată cu o întreagă gamă de cancere, inclusiv cele la sân, cu cancerele colorectale, la cap sau la gât.
Oamenii de știință cred că aceasta este favorizată însă de modul de viață al indivizilor și de tendințele din societate. În cazul bolilor gingivale în rândul tinerilor, dentiștii au observat o creștere provocată, cel mai probabil, de consumul în exces de zahăr, acizi, dar și de vaping. Țigările electronice, explică ei, opresc fluxul sanguin către gingii, crescând susceptibilitatea la infecții și făcând vindecarea mai dificilă. Toate acestea favorizează dezvoltarea bacteriei Fusobacteria nucleatum. În cazul unei igiene orale precare, aceste bacterii pot prolifera, pot intra în sânge și pot avea acces la diferite organe, permițând unei tumori să crească și să se răspândească.
În ceea ce privește alimentația, numărul cazurilor de cancer la stomac la persoanele sub 50 de ani a crescut de asemenea. Consumul de carne procesată (cârnați, șuncă, hamburgeri) duce la apariția unei bacterii numită Helicobacter pylori (H. pylori), care trăiește în straturile mucoase care căptușesc stomacul și contribuie la afecțiuni precum gastrita atrofică, inflamația cronică și subțierea mucoasei stomacale, care poate evolua și se pot transforma în cancer.
De asemenea, oamenii de știință avertizează că persoanelor cu mai mulți parteneri sexuali au un risc mai mare de a dezvolta cancer bucal.
Consumul de alcool în exces este ultimul factor asupra căruia specialiștii atrag atenția. Deși implicarea microbiană nu a putut fi momentan identificată, există o legătură între consumul de alcool și anumite tipuri de cancer, cum ar fi cel testicular.
Anul trecut, în cadrul reuniunii anuale a Societății Americane de Oncologie Clinică – cea mai importantă conferință despre cancer din lume – specialiștii au avertizat că rata cancerului colorectal a crescut rapid la persoanele de sub 40 de ani, riscând să devină în următorii ani principala cauză a deceselor la persoanele cu vârste cuprinse între 20 și 49 de ani.
În general, cazurile de cancer la nivel mondial la persoanele de sub 50 de ani sunt în creștere rapidă, în 2019 înregistrându-se cu 79% mai multe cazuri decât în 1990.
Sursa: The Telegraph
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.