UPDATE: Valoarea unei acțiuni la Trump Media & Technology Group, compania care se află în spatele platformei fostului președinte al SUA, Truth Social, a închis la 57,99 de dolari, după ce atinsese un vârf de 79,38 dolari pe acțiune, de la prețul de pornire de 49,95 dolari. Asta înseamnă că valoarea de piață, după prima zi, este de aproximativ 8 miliarde de dolari.
Experții avertizează însă că aceasta încă este supraevaluată, iar tranzacțiile au fost atât de volatile încât au fost întrerupte timp de câteva minute, pe parcursul primei zile de tranzacționare. Fostul președinte american deține 58% din acțiuni și, deși averea lui Donald Trump a crescut semnificativ, el nu poate obține acești bani imediat, pentru că o vânzare masivă de acțiuni ar prăbuși prețul acestora.
Știrea, în forma inițială:
Trump Media, compania lui Donald Trump care deține rețeaua socială Truth Social, a debutat pe bursă. A atins o valoare de piață de circa 13 miliarde de dolari, după ce acțiunile au crescut puternic după listare.
Trump Media & Technology Group, compania care deține rețeaua socială Truth Social, s-a listat pe piața NASDAQ, sub simbolul “DJT”. Imediat după listarea, acțiunile companiei au crescut cu 56%, până la 78 de dolari pe acțiune, înainte de a fi oprite de la tranzacționare pentru scurt timp, din cauza volatilității. Ulterior, acțiunile companiei au scăzut la 70 de dolari, care semnifică totuși o creștere de 40%. La acest preț al acțiunilor, valoarea de piață a companiei era de aproximativ 13 miliarde de dolari, conform CNN.
Acțiunile Digital World Acquisition Corp, compania care a devenit Trump Media marți dimineață, au crescut cu aproximativ 300% în acest an. Doar luni, după anunțarea fuziunii cu Trump Media, acțiunile au crescut cu 35%.
Analiștii financiari avertizează însă că valoarea companiei Trump Media este supraestimată. “Aceasta este o situație foarte neobișnuită. Acțiunile sunt aproape rupte de elementele fundamentale. Afacerea de bază nu pare să valoreze prea mult. Nu există nicio dovadă că aceasta va deveni o companie mare, foarte profitabilă. Sunt destul de încrezător că prețul acțiunilor va scădea în cele din urmă la 2 dolari pe acțiune și chiar sub acest prag, dacă compania va pierde banii pe care i-a obținut din fuziune“, a spus Jay Ritter, profesor de finanțe la Warrington College of Business de la Universitatea din Florida, care studiază ofertele publice inițiale (IPO) de peste 40 de ani.
Conform CNN, Trump Media a generat venituri de doar 3,4 milioane de dolari în primele nouă luni ale anului trecut, iar în această perioadă a raportat pierderi de 49 de milioane de dolari. Și totuși, după listare, Trump Media este evaluată la aproximativ 13 miliarde de dolari.
Publicația americană face o comparație cu listare inițială a Reddit, care a fost evaluată la 6,4 miliarde săptămâna trecută, chiar dacă a generat de 160 de ori mai multe venituri decât Trump Media. Reddit a înregistrat venituri de 804 milioane de dolari în 2023, în comparație cu veniturile anuale ale Trump Media de aproximativ 5 milioane de dolari.
Donald Trump deține 79 de milioane de acțiuni la entitatea nou-creată care, acum, valorează aproape trei miliarde de dolari. Cu toate acestea, el va fi nevoit să aștepte cel puțin șase luni pentru a-și vinde participația și a obține suma de bani, conform legilor burselor americane privind acționarii-cheie.
Sursă: CNN
Foto: Rokas Tenys | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.