Eurostat arată că, în 2023, Luxemburg, Irlanda și Olanda au rămas cele mai bogate națiuni europene, în timp ce Franța este la media UE, Germania o depășește cu puțin, iar Italia este sub aceasta.
Indicatorul este însă mai des considerat unul de eficiență economică decât de prosperitate a unei națiuni, el fiind un raport între ceea ce reușește să producă o țară (în prețuri curente) și numărul locuitorilor acesteia. El poate reflecta un grad mai mic de ocupare al populației (cazurile țărilor din sudul uniunii, în special Italia, Grecia, România sau Bulgaria) sau un grad mare de profitabilitate, Irlanda și Luxemburg fiind țări în care sunt înregistrate companii multinaționale globale cu profituri foarte mari (care nu rămân neapărat în țările respective).
În privința României, indicele arată o ușoară îmbunătățire în 2023, de la 76% în 2022, la 78% din media Uniunii Europene (influențată la rândul ei de performanța celorlalte țări membre). Spre exemplu, țara noastră a depășit Ungaria, care încă se confruntă cu o inflație mai mare decât a României, dar și Croația, Slovacia și Letonia. În schimb, România rămâne în urma Poloniei (80% din media UE), de care s-a apropiat ușor.
Biroul european de statistică arată că datele sunt provizorii, iar în iunie ar putea fi rectificate, în funcție de recalcularea performanțelor economice raportate de institutele de statistică din țările membre.
Date/Info: Eurostat
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.