Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile informează că înmatriculările de autoturisme noi (care reprezintă aproximativ 93% din total) au scăzut în februarie cu -9,5%, comparativ cu februarie 2023, și cu -3% în primele două luni. Luna februarie vine și cu o scădere de 6.4% a înmatriculărilor de autovehicule noi faţă de luna februarie a anului 2023 și 9.6% faţă de luna ianuarie.
Dacia ocupă prima poziție în topul celor mai comercializate mărci, atât în luna februarie cât și la nivelul întregului an. Dacia a comercializat 7.264 de unități de la începutul anului, cu -22% mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Pe locul al doilea se situează Toyota, cu 834 de unități, urmată de Skoda cu 804.
În funcţie de tipul de combustibil al autoturismelor înmatriculate, în luna februarie a acestui an, motorizările pe benzină înregistrează o scădere de 23.1% față de perioada similară din 2023, ajungând, astfel, la o pondere de 57,5%. În ceea ce privește autoturismele echipate cu motoare diesel, acestea înregistrează o creștere de 21.6% și dețin o cotă de 17,6% din total.
Pe de altă parte, autoturismele “electrificate“, respectiv cele electrice (100% și hibride plug-in), precum și cele full hybrid (care dispun şi de propulsie electrică fără încărcare din sursă externă) dețin în a doua lună a anului 2024, o cotă de piață de 24,9%. Autoturismele full electrice dețin o cotă de 9.9% din piață, în luna februarie a anului 2024, față de februarie 2023, când reprezentau 8,4%. Este de remarcat menținerea ritmului de creștere a autoturismelor 100% Electrice (+6.5%) și a celor plug-in hybrid (+13,5%), față de aceeași perioadă a anului trecut.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.