Judecătorii de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne au decis să reducă substanțial pedeapsa Simonei Halep, de la patru ani, la doar nouă luni. Jucătoarea a fost suspendată din toate competițiile încă din octombrie 2022, ceea ce înseamnă că aceasta își poate relua activitatea imediat.
În ceea ce privește acuzațiile de dopaj cu roxadustat, judecătorii TAS au constatat că Simona Halep a reușit să dovedească că substanța ”a intrat în organismul ei prin consumul unui supliment contaminat, pe care l-a folosit în zilele de dinainte de 29 august 2022 și că aceasta nu a încălcat regulile antidoping intenționat”.
Decizia completului TAS :
1. Contestația formulată de Simona Halep la 28 septembrie 2023 împotriva deciziei pronunțate la 22 septembrie 2023 de către Tribunalul Independent ITF este admisibilă și este parțial menținută.
2. Contestația formulată de Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) la 14 decembrie 2023 împotriva deciziei emisă la 22 septembrie 2023 de Tribunalul Independent ITF este admisibilă și este respinsă.
3. Decizia emisă la 22 septembrie 2023 de Tribunalul Independent ITF este anulată.
4. Se constată că Simona Halep a comis încălcări ale regulilor anti-doping în temeiul articolelor 2.1 (prezență) și 2.2 (utilizarea) a Programului antidoping de tenis 2022 ca urmare a prezenței unei substanțe interzise (Roxadustat) în proba ei de urină colectată în competiție pe 29 august 2022.
5. Simona Halep este sancționată cu o perioadă de neeligibilitate de nouă (9) luni, începând cu data de 7 octombrie 2022.
6. Se acordă credit Simonei Halep pentru suspendarea provizorie executată din 7 octombrie 2022.
7. Toate rezultatele obținute de Simona Halep la concursurile care au loc în perioada 29 august 2022 până la 7 octombrie 2022 sunt descalificate, cu toate consecințele rezultate, inclusiv pierderea oricăror medalii, titluri, puncte de clasare și premii în bani.
8. Sentința se pronunță fără cheltuieli de judecată, cu excepția taxelor de judecată de 1 000 CHF (o mie franci elvețieni) plătiți de fiecare dintre Simona Halep în ceea ce privește apelul ei și Agenția de Integritate a Tenisului (ITIA) în ceea ce privește recursul său, care este reținut de CAS.
9. Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) este obligată să plătească Simonei Halep o sumă de 20.000 CHF (douăzeci de mii de franci elvețieni) ca contribuție la onorariile sale juridice și alte cheltuieli suportate în legătură cu aceste proceduri de arbitraj.
Știrea se actualizează.
Decizia integrală, în limba engleză, aici.
La începul lunii septembrie 2023, Simona Halep a fost suspendată patru ani pentru dopaj, de Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis (ITIA), însă jucătoarea născută la Constanța a anunțat la momentul respectiv că va face apel. Simona Halep a fost suspendată provizoriu din octombrie 2022, după ce a fost testată pozitiv la un control antidoping efectuat la US Open, cu o substanță ce se găsește în medicamentele anti-anemie (roxadustat).
Ulterior, Halep a fost acuzată de a doua încălcare a regulamentului antidoping, din cauza neregulilor găsite în pașaportul său biologic.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.