Maria Pevchikh, care a lucrat cu Alexei Navalnîi mai mult de un deceniu în cadrul Fundației Anticorupție înființată de acesta, a postat pe YouTube un videoclip în care a precizat că, la momentul morții opozantului rus, Germania se afla aproape de încheierea unui acord cu Rusia privind un schimb de prizonieri. Ca parte a acordului, Navalnîi și alți doi cetățeni americani anonimi urmau să fie eliberați în schimbul lui Vadim Krasikov, un asasin al FSB încarcerat în Germania.
“Alexei Navalnîi ar fi trebui să fie eliberat în următoarele zile, pentru că a fost luată o decizie cu privire la schimbul de prizonieri. La începutul lunii februarie, lui Vladimir Putin i s-a propus eliberarea și trimiterea în Rusia a lui Vadim Krasikov, ofițer FSB condamnat pentru crimă în Germania, în schimbul lui Navalnîi și a doi cetățeni americani”, a declarat Maria Pevchikh.
Deși aceasta nu a precizat numele celor doi cetățeni americani care urmau să fie eliberați, Washingtonul a transmis anterior că încerca să îi aducă înapoi în țară din Rusia pe Evan Gershkovich, un reporter al Wall Street Journal, și pe Paul Whelan, un fost pușcaș marin.
Pevchikh a mai declarat că negocierile privind schimbul de prizonieri se aflau în faza finală pe data de 15 februarie. Aceasta acuză că Alexei Navalnîi a fost ucis o zi mai târziu, deoarece Putin nu a putut tolera ideea că cel mai important critic al său va fi din nou liber. De asemenea, Maria Pevchikh a mai transmis că aliații lui Navalnîi au lucrat încă de la începutul războiului din Ucraina la un plan pentru a-l scoate din Rusia pe răposatul lider al opoziției, ca parte a unui schimb de prizonieri care implică “eliberarea unor spioni ruși în schimbul unor prizonieri politici”.
Pevchikh a acuzat pe această cale guvernele din Occident pentru că nu au dat dovadă de voința necesară pentru a duce la bun sfârșit planul. “Oficialii, americani și germani, au dat din cap în semn de înțelegere. Au povestit cât de important este scoaterea din închisoare a lui Navalnîi și a deținuților politici, au dat mâna, au făcut promisiuni, dar de fapt nu au făcut nimic”, a afirmat Maria Pevchikh.
Potrivit Kremlinului, Alexei Navalnîi a decedat într-o închisoare din Rusia, la vârsta de 47 de ani. Guvernul de la Moscova a negat orice fel de implicare în moartea acestuia, iar, potrivit certificatului de deces, Navalnîi ar fi murit din cauze naturale.
Sursa: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.