OMV Petrom a anunțat semnarea unui contract de finanțare prin PNRR, pentru două proiecte de producție de hidrogen verde la rafinăria Petrobrazi. Valoarea maximă a finanțării obținute este de 50 de milioane de euro, pe lângă care compania va mai investi 90 de milioane de euro.

Proiectul vizează construirea a două instalații de electroliza apei, de 35 MW și 20 MW. Întregul proces va fi alimentat cu energie din surse regenerabile, potrivit unui comunicat de presă al companiei.  Cantitatea anuală de hidrogen verde, care ar urma să fie obținută la Petrobrazi, a fost estimată la opt kilotone.

Finanțarea a fost obținută în urma reluării în iulie 2023 a procedurii competitive pentru proiecte de sprijinire a investițiilor în hidrogen verde, inițial lansată în 2022. Deocamdată, planul este în faza de proiectare, având ca obiectiv decizia finală de investiție în 2024.

Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, a declarat: ”Prin Strategia 2030, ne-am angajat să susținem tranziția energetică în Romania și în regiune, cu investiții de circa 11 miliarde de euro până la sfârșitul acestui deceniu, din care circa 35% vor susține proiecte cu emisii scăzute și zero de carbon. Am făcut pași importanți în proiecte fotovoltaice și de electro-mobilitate, iar cu acest proiect adăugam hidrogenul în portofoliul nostru de proiecte cu conținut redus de carbon”.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday