Indicele celor mai mari și mai cunoscute companii listate pe piețele americane a fost susținut de o serie de rapoarte care subliniază rezistența economiei americane și o reducere rapidă a inflației, care pare a crea perspectiva scăderii dobânzilor.
Creșterea prețurilor de consum a fost chiar mai mică decât estimarea anterioră – în decembrie, inflația în SUA a fost de numai 0,2%, un nivel similar cu cel de dinainte de pandemie. Acest lucru a sporit încrederea investitorilor că Rezerva Federală va începe să reducă dobânzile de referință, după patru ani de creștere.
Peste aceste date generale din economie, numeroase companii au anunțat profituri robuste, ceea ce îi face pe majoritatea analiștilor să estimeze că bursele americane vor continua să crească.
Financial Times observă că, din noiembrie 2020, de când Joe Biden a câștigat alegerile în SUA, indicele S&P 500 a crescut cu +49%, ajutat fiind de eliminarea restricțiilor pandemice, dar în ciuda inflației mari și a conflictelor izbucnite la nivel mondial. De altfel, creșterea bursei este intens folosită în campania electorală din SUA, Donald Trump susținând că acum acțiunile ar crește pentru că investitorii se așteaptă ca el să revină la Casa Albă. În același timp, echipa de campanie a lui Biden susține că o consolidare permanentă a pieței muncii, care oferă tot mai multe joburi, precum și reducerea inflației sunt motivele reale ale acestui fenomen. După ce a plecat de la Casa Albă, Donald Trump a susținut că piețele de capital ar urma să se prăbușească sub președinția lui Biden.
Sursă alternativă: Reuters
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.