Administrația Federală a Aviației a prezentat, alături de informații, și imagini, scrie The Guardian, care să susțină concluziile la care au ajuns. Potrivit acesteia, șuruburile care trebuiau să țină în loc ușa, lipseau.
Conform autorităților americane, acestea sunt primele constatări din ancheta deschisă după ce una dintre ușile avionului Boeing 737 Max al Alaska Airlines s-a desprins în timpul zborului, la scurt timp după decolare.
După incident, reprezentanții companiei au încercat să liniștească autoritățile de reglementare, companiile aeriene și pasagerii, însă fără succes. Autoritățile din diverse state au început să efectueze verificări la aeronavele Boeing, iar în urma acestora s-a descoperit că mai multe avioane ale companiei aveau șuruburi slăbite.
Situația a stârnit numeroase reacții la nivel internațional, un fost parlamentar american acuzând compania că folosește componente de proastă calitate pentru a-și reduce costurile. Ieri, Boeing a anunțat că face revizii la 50 de avioane 737 Max încă nelivrate, după ce un furnizor a descoperit că unele decupaje din fuselaj nu au fost corect realizate.
Surse: BBC, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.