Legislația de securitate națională se referă la o finanțare de 118 miliarde de dolari, care include atât securizarea graniței dintre SUA și Mexic, cât și furnituri pentru Ucraina, Israel și Taiwan.
Washington Post arată că, prioritate de top pentru președintele Biden, legislația se confruntă cu o opoziție puternică din partea congresmanilor afiliați fostului președinte, Donald Trump. “Chiar înainte de a vedea textul acordului, parlamentarii de extremă dreapta și, într-o mai mică măsură, de stânga, au anunțat că nu vor vota această legislație”, scrie publicația americană. Primul vot procedural va fi dat miercuri, un termen strâns, în care susținătorii legii nu vor avea timp să îi convingă pe congresmani.
Republicanii au cerut inițial o schimbare a legislației privind frontiera cu Mexicul pentru a aproba un pachet de 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina, dar ei și-au schimbat ulterior poziția, după ce Trump și parlamentarii fideli acestuia au atacat ideea de a schimba în orice fel legislația privind frontiera. Potrivit WaPo, fostul președinte american și-a dat seama că “abordarea crizei de la graniță ar putea elimina o problemă puternică pe care el are de gâns să o folosească în campania electorală din acest an”.
Pachetul global de ajutor include asistență de 14 miliarde de dolari pentru Israel, 60 de miliarde de dolari pentru Ucraina și 4,83 miliarde de dolari pentru națiunile din Indo-Pacific, inclusiv Taiwan. Alte 9,2 miliarde de dolari sunt acordate pentru ajutor umanitar către civilii din Gaza, Cisiordania, Ucraina și alte națiuni. Pachetul pentru securizarea forntierei americane are o valoare de 20 de miliarde de dolari.
Dacă legislația trece de Senat, ea va trebui adoptată și de Camera Reprezentanților, unde republicanii au majoritatea.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.