Statele arabe elaborează un plan amplu, care include o inițiativă pentru a asigura încetarea focului și eliberarea ostaticilor din Gaza. Financial Times (FT) scrie că inițiativa ar putea asigura normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Israel, dacă acesta din urmă ar accepta crearea unui stat palestinian. Conform unui oficial arab de rang înalt, nenumit, este posibil ca planul să fie făcut public în următoarele săptămâni, scopul acestuia fiind de a încheia războiului dintre Israel și gruparea Hamas și de a evita izbucnirea unui conflict mai amplu în Orientul Mijlociu.
Oficialii arabi au discutat deja proiectul cu guvernul american și unele cabinete europene, întrucât proiectul include acordul națiunilor occidentale de a recunoaște în mod oficial un stat palestinian sau de a sprijini acordarea statutului de membru cu drepturi depline al ONU pentru palestinieni. “Adevărata problemă este că avem nevoie de speranță pentru palestinieni, nu poate fi vorba doar de beneficii economice sau de eliminarea simbolurilor ocupației”, a declarat un oficial arab.
Inițiativa vine în contextul în care Israelul se confruntă cu o presiune internațională tot mai mare pentru a pune capăt războiului din Gaza, iar SUA își intensifică eforturile diplomatice pentru a preveni un conflict mai amplu în zonă și pentru a asigura o pace durabilă după încheierea conflictului. Încă de pe 7 octombrie 2023, când a izbucnit războiul, Administrația Biden a vorbit în mod repetat de necesitatea unei soluționări cu două state separate.
În ciuda acestui fapt, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a declarat constant că este “mândru că a împiedicat crearea unui stat palestinian”, afirmând că “toată lumea înțelege ce s-ar fi întâmplat dacă am fi capitulat în fața presiunilor internaționale și am fi permis crearea unui astfel de stat”.
Joi, Netanyahu a respins, din nou, apelurile din partea SUA pentru o reducere a ofensivei militare în Fâșia Gaza, dar și de a lua măsuri pentru înființarea unui stat palestinian, după terminarea războiului. John Kirby, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate al Casei Albe, a răspuns că “evident, vedem subiectul în mod diferit”.
Declarația lui Netanyahu vine la doar o zi după ce Antony Blinken, șeful diplomației americane, a spus că Israel nu va avea, cu adevărat, securitate, fără o cale către independența palestinienilor. În conferința de presă de joi, premierul israelian a avut un ton sfidător și a repetat că armata israeliană nu se va opri până nu își va atinge obiectivele de distrugere a Hamas și de a elibera toți ostaticii.
Totuși, disponibilitatea Arabiei Saudite de a lua în considerare normalizarea relațiilor cu Israelul oferă acestuia din urmă un mare avantaj, întrucât țara vede în relația cu Arabia Saudită un mare premiul, date fiind zăcămintele de petrol.
Surse: Financial Times, Associated Press
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.