Attal a fost purtător de cuvânt al executivului, în timpul pandemiei de coronavirus și, la momentul actual, este un politician popular în sondaje, scrie Reuters. Pe lângă faptul că va fi cel mai tânăr prim-ministru din istoria Franței, el va fi primul care a afirmat deschis că este gay. Decizia nu va duce neapărat la o schimbare politică majoră, dar semnalează hotărârea lui Macron de a încerca să salveze șansele partidului său la alegerile europarlamentare, din iunie. 

Cele mai recente sondaje de opinie arată că formațiunea președintelui este în urma celei de extremă dreapta condusă de Marine le Pen, cu 8-10 puncte procentuale. Agenția de presă notează că Macron (46 de ani) și Attal (34 de ani) au o vârstă combinată mai mică decât cea a președintelui american Joe Biden, care în noiembrie a împlinit 81 de ani, în timp ce analiștii francezi îl consideră pe Attal “acel Macron din 2017”.

Prim-ministrul Elisabeth Borne a demisionat luni, după 20 de luni marcate de mai multe crize politice generate de reformele controversate promovate de Emmanuel Macron, între ele numărându-se noua lege a pensiei și, mai recent, noua lege a imigrației. 

Surse alternative: Reuters, BBC

Foto: X/Gabriel Attal

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday