Update: “Administrația Federală de Aviație (FAA) solicită inspecții imediate ale anumitor avioane Boeing 737 MAX 9 înainte de a se putea întoarce la zbor. Siguranța va continua să ne conducă în luarea deciziilor, în timp ce asistăm la ancheta NTSB privind zborul Alaska Airlines 1282”, a declarat Mike Whitaker, administratorul FAA.
Reuters scrie că avionul operat de Alaska Airlines, care a fost nevoit să aterizeze de urgență la scurt timp după decolare, era nou, intrând în folosință cu doar opt săptămâni înaintea incidentului. Compania a început să efectueze controale la toate cele 65 de avioane de acest tip pe care le deține, la scurt timp după incident. În acest context, transmite că, până acum, experții au analizat un sfert dintre aeronave și nu au găsită nicio neregulă. Avioanele Boeing 737 MAX 9 sunt totuși cunoscute pentru faptul că au fost implicate, de-a lungul timpului, în numeroase incidente de acest fel.
Știrea inițială: Avionul Boeing 737 Max 9 al Alaska Airlines a fost forțat să se întoarcă în Portland, Oregon, la 35 de minute de la decolare după ce o parte din acesta, inclusiv o fereastră, s-a desprins. Conform BBC, care a consultat siteuri de urmărire a zborurilor, aeronava atinsese altitudinea de 4.876 de metri în momentul incidentului.
Alaska Airlines Forced to Make an Emergency Landing After Large Aircraft Window Blows Out Mid-Air.
The situation was so bad a child’s shirt was ripped off. pic.twitter.com/feCTo3Mesr
— Marcos Oliveira 📸🗞️ (@AeroMarcos320) January 6, 2024
Din fotografiile și videoclipurile disponibile pare că partea afectată din avion este în spatele acestuia, după aripă și motoare. BBC scrie că secțiunea din fuselaj afectată face parte din zona ce poate fi folosită ca ușă suplimentară de urgență.
La bord se aflau 177 de pasageri, care se îndreptau spre California, însă compania asigură că nimeni nu a fost rănit. Oamenii au relatat că pe scaunul care era cel mai aproape de partea afectată din avion nu stătea nimeni. De altfel, Agenția Federală de Aviație a spus că avionul “s-a întors în siguranță după ce echipajul a raportat o problemă de presurizare”.
Compania asigur că toate cele 65 de aeronave 737 Max 9 pe care le deține vor fi temporar păstrate la sol pentru inspecții, iar Boeing a informat că este pregătită să sprijine ancheta.
BBC comentează că Boeing 737 Max a fost descris drept “cel mai analizat avion de transport din istorie”, după o serie de probleme de siguranță identificate de-a lungul timpului. Utilizarea acestui model a fost blocată în martie 2019, pentru un an și jumătate, după ce două aeronave s-au prăbușit în circumstanțe similare, însă cei de la bord au murit. Avioanele au primit din nou acordul pentru a fi folosite după ce au fost făcute unele modificări.
Sursa: BBC
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.