Dacia anunță într-un comunicat de presă că primii 200 de clienți vor putea rezerva noul Duster, în versiunea de echipare Extreme, începând de azi. Comenzile vor putea fi plasate începând din prima săptămână a lunii martie, iar primele livrări către clienți sunt prevăzute pentru sfârșitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs. Prețul de pornire pentru varianta de bază este de 18.800 de euro.
Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression (cu prețuri cuprinse între 20.000 și 25.150 de euro) și un nivel superior, cu două variante distincte Extreme/Journey (21.500-26.650 euro).
“Noul Duster este primul vehicul echipat cu motorul pe benzină TCe 130, oferind clienților un prim nivel de electrificare, cu sistem mild hybrid de 48V. Motorizarea este disponibilă cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte pentru versiunile 4X2 și 4X4 și combină un motor pe benzină de nouă generație, cu 3 cilindri, de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V. Astfel, motorizarea TCe 130 permite diminuarea consumului mediu și a emisiilor de CO2 cu aproximativ 10%. Adoptată de Dacia la începutul anului 2023 pe modelul Jogger, motorizarea Hybrid 140 este de acum disponibilă și pe noul Duster, cu o cutie de viteze automată cuplată la o cutie de viteze fără ambreiaj. Noul Duster Hybrid 140 poate fi condus în modul electric până la 80% din timpul de rulare în oraș, reducând consumul de combustibil cu până la 40% în ciclu urban, comparativ cu un motor termic echivalent în ciclu urban, bazat pe obiceiurile de conducere similare. Dacia este singurul producător care propune, sub emblema ECO-G, motorizări cu carburație mixtă benzină și GPL pe ansamblul gamei sale de modele. Noul Duster beneficiază de această tehnologie dovedită, instalată din fabrică. În mod GPL, noul Duster ECO-G 100 emite în medie cu 10% mai puțin CO2 decât o motorizare pe benzină echivalentă“, precizează compania.
Dacia transmite că, începând de azi, persoanele interesate pot rezerva online un vehicul în versiunea Extreme, complet echipat, de culoare Sandstone Beige, în oricare variantă de motorizare. Taxa de rezervare este de 100 de euro.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.